top of page
biaralustrafscita

Cum sa Descarci Emotii Date Pe Fata Paul Ekman Pdf: O Carte Esentiala pentru Psihologie si Comunicar



PREFAȚĂ LA EDIȚIA A DOUA Sunt încântat că această nouă ediție a cărții Emoții date pe față îmi dă posibilitatea de a împărtăși noi idei, viziuni și descoperiri care pot ajuta cititorul să ducă o mai bună viață emoțională. în cei aproape doi ani trecuți de la finalizarea manuscrisului original și la un an de la prima ediție, am primit scrisori de la psihoterapeuți, criminaliști, portretiști, avocați, părinți cu copii-pro-blemă, cupluri cu probleme în căsătorie, persoane din lumea afacerilor și alții. împărtășesc aici, în Prefață, unele din gândurile inspirate de scrisorile lor, pentru a oferi un ghid preliminar asupra lucrurilor descrise în volum. Unele din ele vor fi dezvoltate în Postfață. Scopul meu în scrierea acestei cărți a fost de a ajuta la îmbunătățirea a patru abilități esențiale. în consecință, am inclus sugestii și exerciții pe care sper că le veți găsi pe cât de folositoare, pe atât de provocatoare. Aceste patru abilități sunt: în primul rând, conștientizarea momentului de declanșare a emoțiilor, încă înainte de a vorbi sau a acționa. E abilitatea care se învață cel mai greu; cartea explică în capitolul 2 de ce e atât de dificil, oferind exerciții pentru creșterea conștientizării în capitolul 3 și, parțial, în capitolele 5-8, unde sunt discutate emoții specifice. Dezvoltarea acestei abilități vă permite să vă controlați mai bine atunci când sunteți copleșit de emoții. în al doilea rând, alegerea comportamentului avut în timpul unui episod emoțional, astfel încât să vă atingeți scopurile fără a-i răni pe ceilalți. Sensul unui episod emoțional este de a ne ajuta să ne atingem repede obiectivele, fie că acestea sunt cererea atenției celorlalți, alungarea unui prădător sau o multitudine de alte scopuri. Cele mai adecvate episoade emoționale nu dăunează și nu cauzează probleme celor din jur. Nu e o abilitate care să fie dezvoltată cu ușurință, dar cu suficient exercițiu poate deveni o parte din viața dumneavoastră. (Informațiile și exercițiile pe acest subiect sunt discutate în capitolele 4-8.) în al treilea rând, a deveni mai sensibili la sentimentele celorlalți. Fiindcă emoțiile sunt în centrul oricărei relații profunde, trebuie să fim atenți cum se simt cei din jurul nostru. (Dacă doriți să vă completați cunoștințele, două noi CD-uri care vă pot ajuta la dezvoltarea acestei abilități sunt acum disponibile pe site-ul meu, www. paulekman.com.) în al patrulea rând, utilizarea rațională a informației privind felul în care se simt ceilalți. Uneori, acest lucru înseamnă să chestionați persoana respectivă în legătură cu emoția pe care ați observat-o, confirmându-i înțelegerea sentimentelor sau recalibrându-vă propriile reacții în lumina a ceea ce ați aflat. Răspunsul dumneavoastră va depinde de identitatea celeilalte persoane și de istoria relației avute. în ultima parte a capitolelor 5-8 am explicat cum variază acest lucru într-o familie, la locul de muncă și în cadrul unei prietenii. La sfârșitul acestei ediții a cărții Emoții date pe față veți descoperi o nouă Postfață în care discut idei mai noi privind dezvoltarea acestor abilități. MULȚUMIRI




Emotii Date Pe Fata Paul Ekman Pdf Download

2ff7e9595c


0 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page